Home Aperitiv Quiche cu legume

Quiche cu legume

de Ramona-Maria Dascalu

Quiche cu legume este o tarta de origine franceza, preparata dintr-un aluat brisee si cu o umplutura pe baza de smantana si oua. La aceasta se adauga diverse umpluturi. Cu reteta de mai jos eu am preparat un aperitiv super gustos cu legume. De data aceasta am folosit sparanghel, morcovi, ardei rosu si galben si ceapa care fac aceasta tarta super gustoasa si satioasa. Quiche-ul nostru poate fi servit atat cald cat si rece. Se prepara foarte usor si este economic, asa ca nu va mai ramane decat sa citi reteta si sa va apucati sa o pregatiti pentru ca sigur o sa va placa.

 

Daca v-a placut aceasta reteta de Quiche cu legume, puteti incerca si:

"<yoastmark

Voi alegeti! Spor la treaba si pofta buna!

Quiche cu legume

Quiche cu legume

Evaluare 5.0/5
( 5 votat )
Portii: 8 Timp preparare: Timp coacere: Nutrition facts: 200 calories 20 grams fat

INGREDIENTE

Ingrediente aluat brise:

Faina tip 00 250 g
Unt rece 125 g
Apa rece 80 ml
Sare 2 g

 

Ingrediente umplutura tarta:

Morcov 140 g
Ardei rosu o jumatate  ( 100 g)
Ardei galben o jumatate (100 g)
Sparanghel 180 g
Ceapa 160 g
Apa 150 ml
Cimbru verde cateva fire
Parmezan proaspat ras 60 g
Cascaval 150 g
Smantana lichida neindulcita 150 ml
Oua medii 3
Ulei de masline
Piper dupa gust
Sare dupa gust

INSTRUCŢIUNI

Preparam aluatul brise deoarece acesta trebuie sa stea cam 35-40 minute la frigider. Punem intr-un castron faina, untul rece taiat cubulete si putina sare. Amestecam pana and devine un aluat omogen sfaramicios. Adaugam apa rece si framantam pana devine un aluat elastic.
Aluatul astfel obtinut il punem intr-o folie de plastic si il lasam la frigider pentru 35-40 de minute inainte de a-l folosi.


Curatam legumele intre timp. Curatam morcovul si il taiem cubulete. Curatam ardeiul si il taiem cubulete. Taiem cam o treime din sparanghel, mai exact partea mai tare lemnoasa, apoi partea ramasa o taiem rondele. Punem ceapa intr-o tigaie cu putin ulei de masline si o lasam sa se inmoaie usor pentru aproximativ 8 minute. Dupa cele 8 minute adaugam cimbrul verde si apa.

Adaugam si morcovii, ardeiul si sparanghelul si le lasam 15 minute la foc mediu-mic pentru ca legumele sa se inmoaie. In tot acest timp amestecam cu o lingura de lemn pentru ca legumele sa se coaca uniform si sa nu se arda. La final adaugam sare si piper.

Punem intr-un castron 3 oua si smantana lichida si amestecam cu un tel. Adaugam parmezanul, piper  si amestecam. Este momentul sa adaugam si legumele si sa amestecam cu o lingura.

Scoatem aluatul din frigider si presaram blatul de lucru cu faina apoi intindem aluatul brise cu ajutorul unui facalet. Ungem si tapetam cu faina o tava de tarta apoi punem aluatul in tava. Taiem aluatul in exces de pe margini cu ajutorul facaletului. Intepam aluatul din loc in loc cu o furculita. Adaugam umplutura si o uniformizam.

Preasam cascavalul pe toata suprafata tartei. Din aluatul ramas realizam niste fasii pe care le aranjam cum ne place noua pe toata suprafata tartei. Introducem tarta in cuptorul preincalzit la 180°C si tinem 45-50 minute. Acest delicios quiche cu legume se serveste cald alaturi de cei dragi. Pofta buna!

Tu ai facut aceasta reteta?
Cum ti-au iesit cu retetele mele? Taguieste-mă pe Instagram la

S-ar putea să vă placă și

Lasă un comentariu

Nu poti copia text sau imagini!