Prajitura cu prune si iaurt

Prajitura de sezon

de Ramona-Maria Dascalu

Prajitura cu prune si iaurt este una dintre acele nenumarate prajituri rafinate si delicioase pe care le poti pregati la cuptor. Mai mult, este si simpla, ieftina si rapida.

In trecut, deserturile erau pe masa doar in sarbatori importante, duminica si la ocazii speciale (Paste, Craciun). Pe atunci se pregateau cu ingredientele simple pe care fiecare le avea in camara. Astazi prajiturile au devenit o prezența zilnica pe masa noastra. Este cu atat mai placut sa le savuram, cu cat acestea sunt mai sanatoase si sunt facute chiar de noi. Azi vom incerca sa redescoperim gustul prunelor de toamna intr-o reteta care va scoate ceea ce este mai bun din ele. De altfel, prunele sunt unele dintre acele fructe care nu se demodeaza niciodata. Oricand avem pofta de fructe gustoase si aromate putem apela cu incredere la acestea.

Intorcandu-ne la prajitura noastra, aceasta este perfecta pentru micul dejun sau pentru o gustare in orice moment al zilei. Copiii o vor adora inca de la prima muscatura, dar nici adultii nu vor sta deoparte. Pentru ca folosim prune foarte coapte, acestea aproape ca se topesc in prajitura si dau o aroma perfecta. Textura catifelata a prajiturii le insoteste si le potentiaza gustul. O puteti pregati oricand doriti. De aceea, daca sunteti in cautarea unei idei pentru o petrecere de ziua de nastere sau orice alt tip de petrecere, prajitura cu prune si iaurt este ceea ce cautati. Haideti sa o pregatim impreuna!



Daca v-a placut aceasta reteta de Prajitura cu prune si iaurt puteti incerca si:



Prajitura cu prune si iaurt

Vot 5.0/5
( 1 voturi )
Portii: 8 Timp preparare: Timp preparare termica: Nutritie: 200 Calorii 20 Grasime

INGREDIENTE

Faina 250 g
Prune 500 g
Iaurt 125 g
Oua 3 medii
Zahar 150 g
Praf de copt 1 plic
Ulei de floarea soarelui 100 ml
Sare un praf

 

Pentru decor:

Zahar pudra

MOD DE PREPARARE

Spalam prunele, le stergem de apa si le taiam bucati lungi, dar subtiri. Eu am folosit prune Stanley pe care le-am taiat in 6 longitudinal. Au fost de marime medie, la 500 g au intrat 15 prune. Le lasam deoparte pentru ca nu va dura foarte mult pregatirea prajiturii. Putem deja sa pornim cuptorul ca sa se preincalzeasca. Batem ouale cu zaharul si un praf de sare pana cand acestea isi tripleaza volumul si obtinem o compozitie omogena si pufoasa, usor deschisa la culoare. Adaugam iaurtul si continuati sa batem compozitia la o viteza mai mica.

Adaugam  si uleiul incet, amestecand in continuare.  Cernem faina impreuna cu praful de copt si o adaugam in 3 reprize in amestecul de oua. Dupa fiecare repriza incorporam faina cu ajutorul unei spatule cu miscari de jos in sus. Aromatizam cu 2 ligurite de vanilie.

Dupa ce am incorporat faina adaugam toate prunele in compozitie. Le incorporam uniform. Punem hartie de copt pe fundul unei tavi cu diametrul de 24 de centimetri. Turnam compozitia si o uniformizam cu o lingura. Avem grija ca prunele sa fie distribuite oarecum uniform.

Introducem tava in cuptorul preincalzit, il setam la 180 ° C si tinem pentru 40 de minute. Odata copt, lasam prajitura sa se raceasca. Dupa ce s-a racit se scoate din tava, se aseaza pe un platou si se pudreaza cu zahar.

DE RETINUT

Inainte de a scoate prajitura din cuptor, puteti verifica daca este coapta facand testul scobitorii. Prajitura s-a copt perfect daca scobitoarea va iesi curata si uscata.

Ai Facut Aceasta Reteta?
Cum ti se par retetele mele? Taguieste-ma pe Instagram la @bucatariaramonei

 

preparate asemanatoare

Lasa un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta

Nu poti copia text sau imagini!